Conferința „Veteres libri, vetera manuscripta: restituiri patrimoniale bibliofile” organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” in București și Biblioteca Sfântului Sinod a reunit cercetători, cadre didactice și specialiști din numeroase instituții academice și culturale de prestigiu din întreaga țară, dintre care menționăm: Academia Română, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, Biblioteca Sfântului Sinod, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național Brukenthal, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și altele.
După cuvântul de deschidere al conf. dr. Mireille Rădoi, directorul general al BCU, Arhim. Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, a remarcat numărul mare de specialiști care au vrut să ia parte la lucrări.
„Acest eveniment dedicat iubitorilor cărții și cercetătorilor ei, bibliofiliei și bibliologiei, a fost realizabil datorită eforturilor conjugate ale instituției-gazdă, în care am găsit un mare sprijin în doamna director Mireille Rădoi și în doamna dr. Andreea Badea, precum și datorită susținerii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a aprobat întotdeauna această colaborare și pe care a susținut-o prin diferite inițiative concrete”, a spus părintele arhimandrit.
„Dorința organizării unei astfel de conferințe este mai veche. Ea lipsea din peisajul cultural și științific românesc. Într-adevăr, la muzee sau biblioteci au mai fost evenimente strict dedicate cărților rare. Cartea românească nu este neapărat mai veche, ci este rară. Aș dori ca această conferință să constituie începutul unui lung șir de astfel de manifestări.”
„Îmi exprim absoluta surprindere față de faptul că programul s-a completat în două zile, cu regretul că nu am putut să îi includ în lista de vorbitori pe toți cei care au răspuns invitației”, a mai spus directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.
„Faptul că a avut o atât de mare receptivitate dovedește că o astfel de manifestare era așteptată. Mai mult, sunt cercetători care au venit aici din multe zone ale țării și care sunt dornici să ne întâlnim, să comunicăm și să ne sfătuim”.
În partea a doua a conferinței, Arhim. Policarp Chițulescu a susținut prelegerea intitulată „Date noi privind activitatea tipografului Duca Sotiriovici din Thassos”.
„Evenimentele organizate în cadrul acestui festival sunt foarte importante pentru societatea modernă. Realitatea este că nu vom scăpa de cartea veche, întrucât ea reprezintă cultura și identitatea noastră”, a declarat, pentru Ziarul Lumina, dr. Andreea Badea, directorul Biroului Bibliofilie – Manuscrise al BCU.
„Menirea noastră, a celor care găzduim și valorificăm aceste cărți, este și aceea de a le face accesibile tinerilor.”
Participanții la conferință au avut ocazia de a admira un exemplar expus al Tetraevanghelului slavon tipărit de ieromonahul Macarie, la Târgoviște, în anul 1512. Evenimentul a inclus și prezentări ale unor noi apariții editoriale.
Sursa: Basilica.ro și Ziarul Lumina