Biblioteca Sfântului Sinod va organiza la sediul său situat în incinta Mănăstirii Antim din Bucureşti, expoziţia omagială Sfântul Ioan Gură de Aur – lira Duhului Sfânt.
În cadrul expoziţiei vor putea fi văzute manuscrise şi tipărituri preţioase conţinând scrierile Marelui Ierarh şi Păstor de suflete. Opera teologică deosebit de vastă a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost multiplicată în mii de cópii şi imprimată în zeci de ediţii, în numeroase ţări. Portretul său împodobeşte aproape fiecare volum care conţine una din lucrările sale, fapt care demonstrează buna receptare de care Sfântul Ioan Gură de Aur s-a bucurat de-a lungul celor peste 1600 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Vor fi expuse inclusiv cele mai recente ediţii în limba română ale scrierilor hrisostomiene.
Deschiderea expoziţiei va avea loc în data de 12 noiembrie 2015, orele 18:30, în preziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur în Biserica Ortodoxă. Evenimentul se înscrie în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română.