no images were found
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, la Biblioteca Sfântului Sinod a avut loc lansarea volumului de corespondență O prietenie între Părintele Dumitru Stăniloae și Părintele Donald Allchin, editat de Dorin-Demostene Iancu și apărut la Editura Basilica în anul 2014.
Cu acest prilej au susținut alocuțiuni Doamna Lidia Stăniloae, fiica Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, Prof. univ. dr. Remus Rus de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și Dorin-Demostene Iancu, bibliotecar la Biblioteca Sfântului Sinod.
Doamna Lidia Stăniloae a făcut câteva mărturii emoționante despre Părintele Donald Allchin și dragostea pe care acesta a arătat-o față de Părintele Stăniloae de-a lungul timpului, despre interesul său de a cunoaște ortodoxia românească și despre admirația pe care a avut-o față de Părintele Dumitru, bunul său prieten. Această prietenie întru Domnul, a conchis Doamna Stăniloae, a fost și va rămâne un model.
Dl. Prof.univ. dr.Remus Rus, doctorand la Universitatea din Oxford între 1965-1969, a prezentat aspecte ale experienței din Anglia, prilej cu care l-a întâlnit și l-a cunoscut pe Părintele Donald Allchin. De asemenea, a amintit și momentele întâlnirii sale cu Părintele Stăniloae, în toamna anului 1964, când marelui dogmatist i s-a permis să revină la catedră după perioada petrecută în închisoare.
Dorin-Demostene Iancu a mulțumit celor care l-au spijinit în editarea acestui volum de corespondență și a reliefat câteva momente importante din viața Părintelui Stăniloae, începând cu primii ani ai vieții și până la reîncadrarea la catedră, precum și bucuria cu care ierarhi și teologi anglicani și ortodocși au primit publicarea acestei corespondențe.
La eveniment au participat profesori universitari, preoți, bibliotecari din cadrul Bibliotecii Academiei Române și Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, arhiviști de la Arhivele Naționale ale României și persoane interesate de viața și activitatea Părintelui Dumitru Stăniloae.