Marți, 8 octombrie 2019, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei Române, a fost omagiat Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet prin vernisarea unei expoziții retrospective și prin lansarea unui album cu caracter monografic, publicat de editura Basilica a Patrirahiei Române.
Au fost expuse și publicate pentru întâia oară numeroase planșe și schițe de arhitectură, fotografii, liste de lucrări și documente inedite, cuprinse în arhiva de familie arh. D. Ionescu-Berechet.
În cadrul expoziției și în album se regăsesc fotografii din fondul Arhitect Louis Petit al Bibliotecii Sfântului Sinod, precum și imagini selectate cu ajutorul Cancelariei Sfântului Sinod și al unor Centre eparhiale ori realizate de către Cristina Ionescu-Berechet.
Portofoliul operei acestui mare arhitect cuprinde un număr de 466 de lucrări descoperite, cu mențiunea că este foarte probabil ca în viitor să se mai găsească și alte lucrări. Acest impresionant număr reprezintă totalul lucrărilor sale, incluzând aici și proiectele care din păcate nu au ajuns în faza execuției sau care au fost executate parțial. Peste 100 de biserici noi au fost proiectate de fostul Arhitect-Șef al Patriariei Române, la care se adaugă alte 200 de proiectări de case parohiale, sedii de protoierii, importante restaurări de locașuri de cult-monumente istorice, nenumărate tâmple, piese de mobilier şi feronerie bisericească, troiţe şi monumente funerare, amenajări peisagistice. Pe lângă toate acestea mai numărăm alte 165 de proiecte, printre care edificii publice – sedii de prefecturi, de primării, teatre-cinematograf, şcoli, atenee culturale – precum și nenumărate case şi vile particulare în diverse oraşe ale ţării.
Curatorii expoziției sunt Lect. dr. Ștefan-Ionescu-Berechet, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București și P.C. Arhimandrit Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.