Activitatea tipografică din Țările Române a înflorit la sfârșitul secolului al XVII-lea, luând o amploare deosebită în cel de-al XVIII-lea. Dar domnitorii Valahiei și ai Moldovei, și alături de aceștia, boierii și ierarhii care activau în aceste teritorii, nu au susținut apariția a numeroase lucrări doar în țara lor, ci și la Veneția sau în alte oficine europene, pentru a-i sprijini pe unii cărturari cu care erau în strânsă prietenie și cu care aveau idealuri comune. Aceste cărți purtau uneori portretul celui ce finanța ediția.
Veneția era un fel de spațiu liber, în care ortodocșii puteau tipări cărți de cult în special, pentru mănăstirile și bisericile din teritoriile controlate de otomani, dar tot Țările Române au fost cel mai bun leagăn de imprimare (în greacă, în special) a lucrărilor de apărare a Ortodoxiei din toată lumea. Vor fi prezentate exemplare de carte rară, puțin cunoscute și extrem de valoroase pentru cultura noastră europeană.
Biblioteca Sfântului Sinod vă invita să participați la conferința Cărți tipărite la Veneția cu contribuții românești susținută de arhim. Policarp Chițulescu, marți, 30 octombrie 2018, orele 18.00 în sala Conon mitropolitul de la Biblioteca Sfântului Sinod (mănăstirea Antim).
Cu această ocazie vor fi expuse câteva rarități ale artei tipografice venețiene, iar prezentarea va fi urmată de dezbateri.
|